U me ritrattu

Sta matina agghiurnavi cu pizeri

di scriviri pi mia, sul pi mia

parlari anticchia di lu me mestri

puru si provu qalchi furnicia.

Fazzu u bidellu; dintra a scola vivu,

passu li jorna assemi i picciriddi,

campu di gioia nun mi sentu privu,

vivu la vita mezzi a ‘sti ciuriddi.

Casa e famigghia, sunnu lu me ‘mperu

li crisciu cu l’occhi di l’amuri;

dunn’è chi vaju ‘un sugnu furisteri

picchì pà strata iu siminu ciuri.

A tempu persu scrivu puisia,

‘un tegnu u ciriveddu accutturatu,

puru si veni scarsa di mastria

fazzu la rima, e mi crisciu lu ciatu.

Supra la terra tegnu tanti amici

scrivennu mi mantegnu sudisfattu

di ‘sti paroli fazzu ‘na curnici

ca pi mia sunnu u me’ ritrattu.

‘Nfina chi campu iu li jorna cuntu

e cuntentu m’abbrazzu lu distinu,

i pinzeri li cusu a puntu, a puntu,

e di la vita mia fazzu fistinu.

Questa voce è stata pubblicata in Poesie dialettali siciliane e contrassegnata con , , , , , . Contrassegna il permalink.

Lascia un commento