Donna : m’arrialasti l’u’ surrisu
Iu scriviri puisia, u’mmi vriognu
Taliann’a’ ttia : vitt’u’ paraddisu
‘ncuntrariti, n’havia tant bisognu.
“U visu toi, un granni cunfissuri
com’u suli, ò l’aurora dù matinu
fai si’, chi l’u’ jornu si culuri
armuniusa ci rallegri l’u’ fistinu.
‘U pueta cusi e scusi l’a natura
fa c’arricogghi l’i’ paroli persi
e senza fari cunti da’ statura
tutt’i’ paroli, l’i riduci in versi.
‘U surrisu, granni fundi di caluri
‘u labbru, sa’ di essir l’u’ DIVINU
cu ginirusita’…….. crisci l’amuri
e ‘ nni sapi arrialari : l’u’ fistinu.