Urmai ù munnu camin’ò rivrsu
nui finemu di taliari facci scarni
parti da sucita’ fannu successu
ogni ghiornu mangi pisci e carni.
Di omini currutti : ci nne tanti
criu cu ‘nzi’ po fari mancu cunti
a giuvintù, un criri ‘nni li santi
èssiri mantinuta un trova affrunti.
Poviru patri, ammatula ti scanni
mentri zappi, tò figghiuzzu joca
vizziatu com’è, ti spenni e spanni
cottu è avvilinatu : di l’a’ droga.
Chista è l’a’ sucitati chi vuliti
s’arrunchia fumeri strati, strati
chi ‘ssemu manuvrati l’ù sapiti
grapiti l’aricchi, populu ascurtati.
Urmai chi si mrùgghiau la matassa
a mafia, è la ‘ntranchita cumanna
nui com’i pisciteddi : nni la nassa
nni tocca di scuttari l’a’ cunnanna.
Ebbica amara : e pani avvilinatu
chianci cu avi, e cunn’havi nenti
i vili n’assurtigghianu l’ù ciatu
e la mala, fa straggi di nuccenti.
Urmai l’ammazzari unn’e’ piccatu
Poviri figghi, chiancinu l’i’ matri
morti e siguestri, granni rusurtatu
grazzi a sta sucita’ : fatta di latri.
E’ nostri figgghi picca è cuncessu
sta sucitati, urmai l’à poi capiri
poviri figghi, affruntanu l’abissu
‘mpinnuliati, e senza un’avviniri.